Politica e un teren alunecos. Așa că, de principiu, pe el nu pot sta decât oamenii echilibrați, care înțeleg atât sensul real al negocierii, dar și siguranța unui punct de vedere corect. Și totuși, sunt ani întregi de când în politică își fac loc indivizi deprinși de realitate, cu scopul ferm de a deturna fonduri publice în conturi personale. De aceea, oricine intră în acest mediu cu intenții altruiste se va afla în permanență sub o lupă sceptică. Pentru că nimeni nu mai crede în profilul politicianului altruist. Și totuși, e absurd să credem că drumul politicii e închis tuturor celor care pleacă la drum cu bune intenții. Cristian Seidler e parlamentar USR din 2016 și se luptă deschis cu forța colosală a PSD din Camera Deputaților. El este unul dintre cei acuzați că fac circ în Parlament, ori de câte ori niște decizii mari se iau cu agresivitate de către cei care au reușit să câștige puterea absolută în forul legislativ. Și nu, pe Seidler nu-l deranjează faptul că lui și colegilor săi li se impută maniera inedită în care au ales să iasă în evidență, dar se simte enervat la culme atunci când oamenii nu văd ambele fețe ale circului. Căci o țară condusă de hoți care fac legile pentru ei înșiși e tot o formă de circ. Dar cu efecte mult mai grave decât acela de a te enerva că ți se taie microfonul în Parlament și a lua, din disperare, portavocea.

 

Reporter: Unde te aflai înainte de a găsi drumul politicii?

Cristian Seidler: Eu am mai avut legături cu politica anterior, în sensul în care mă interesa viața politică, mă interesa cine iese primar la mine în localitate, cine e deputatul și senatorul meu. Bine, sunt conștient că atitudinea asta era una rară printre cei de vârsta mea. M-am născut în Oradea, unde am locuit până la 30 de ani, după care, datorită locului de muncă, m-am mutat în București. La momentul acela aveam un venit peste medie, nu am nicio reținere să spun lucrul acesta. Și mai aveam o carieră în spate și în față… Teoretic, nu aveam nevoie de politică. Doar că… Mi-am dat seama că multitudinea de taxe și impozite pe care le plătesc nu sunt folosite așa cum  credeam eu că ar trebui să fie folosite, ba chiar mi-am dat seama că sunt și furat, și mi se râde și în față. Și, la un moment dat, am spus că dacă nu schimbă alții lucrurle astea, o să mă implic și o să le schimb chiar eu.

Reporter: Și cum ai acționat practic pentru a ajunge să te implici?

C.S. Am scris un mesaj Uniunii Salvați Bucureștiul, în care i-am rugat pe cei de acolo ca la următoarea ședință să mă cheme și pe mine. La vremea respectivă, era un partid local în București. M-am dus acolo, m-am întâlnit cu alții, am început să identificăm problemele comunității și să găsim niște soluții.

Reporter: Cum s-a schimbat optica ta asupra realității de când ai devenit deputat?

C.S. Am crescut odată cu USR-ul și cred că ceea ce a adus USR în România este faptul că am arătat oamenilor că ceea ce foarte mulți dintre noi bănuiam, dar parcă nu ne venea să credem, este adevărat. Da, chiar suntem conduși de niște hoți ordinari! Care se comportă ca atare. Și al doilea lucru este că arătăm că totul se poate face și total diferit.  Avem niște proiecte de lege depuse, care au blocat privirile celorlalți politicieni. Noi suntem acum parlamentari și, cu toate astea, am propus abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Adică, aparent, lucrăm împotriva propriilor noastre interese. Dar de fapt noi de asta am și venit: să schimbăm niște metehne vechi ale politicii românești. Am venit și am spus că există și alte soluții la problemele pe care societatea le are. Și aici putem vorbi și despre probleme locale, dar și despre probleme naționale, despre infecții nosocomiale, despre faptul că foarte multe școli din țară încă mai au toaleta în curte.

Reporter: Principala critică ce se aduce USR e aceea că voi faceți opoziție ca și cum ați face circ. De ce ați mers pe varianta aceasta extravagantă de a ieși în evidență și nu ați ales altă strategie? Pentru că fiecare dintre colegii tăi are câte un episod care l-a făcut celebru într-un mod inedit…

C.S. Ce este circul, de fapt? Nu cumva faptul că avem în fruntea Camerei Deputaților o persoană condamnată penal? Sau este circ faptul că atunci când ești deputat și ți se taie micofonul atunci când vrei să susții niște amendamente, iei portavocea în disperare de cauză? Și mi se pare circ rușinos faptul că țara asta este condusă, prin Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și președintele celui mai mare partid din România, de o persoană condamnată penal. Și mai mare circ mi se pare că nu e singura persoană de acolo cu astfel de probleme. Domnul Rădulescu, deputat condamnat penal pentru fapte de corupție. Ăsta e adevăratul circ. Circ este să minți o țară întreagă prin propagandă. Când nu suntem lăsați să ne implicăm în Parlament ce-ar trebui să facem oare? Să stăm cuminți în bancă, pe principiul “Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”? Nu! Dacă prețul e să fim numiți extravaganți, pentru că vrem să ne spunem părerea, chiar și atunci când deranjăm, asta e! Cred că asta ar trebui să facă fiecare cetățean român în legătură cu autoritățile și instituțiile publice. Atunci când este umilit pe banii lui, să-și ridice vocea și mai tare.

Reporter: Te simți câteodată neputincios?

C.S. Mi s-a mai pus această întrebare și cred că așteptarea e să răspund afirmativ…

Reporter: Nu am nicio așteptare…

C.S. De fapt, nu. Nu mă simt neputincios, deși știu că din poziția de parlamentar într-un partid de opoziție nu voi putea să schimb lucrurile atât de repede pe cât îmi doresc. Dar prin tot ceea ce facem noi cu toții, nu ne simțim neputincioși, pentru că învățăm inclusiv din greșelile PSD. Vedem de la o distanță mult mai mică cum greșesc niște oameni care au ajuns atât de jos, atunci când ei se simt foarte puternici. În timp ce eu și colegii mei suntem oameni liberi.

Reporter: Care e idealul care te mână în luptă? Cum o să fie totul, atunci când lucrurile vor fi așa cum ți le dorești?

C.S. Mă văd într-o țară normală, în care faptul că ai fi funcționar public sau înalt demnitar nu e nici o chestiune ruținoasă, dar nici ieșită din comun la modul pozitiv. Ar fi ceva normal. Așa cum se întâmplă în țările din Uniunea Europeană, la care ne uităm atunci când ne dorim lucruri și pentru noi.

Reporter: Deci idealul este normalitatea?

C.S. Da! Îmi doresc o Românie normală, în care dacă îți lași copilul la școală, știi că va avea apă curentă, lumină, încălzire, profesori buni. Să avem autostrăzi. Să mergem în spitale fără frica de a ajunge acolo cu o problemă medicală și să plecăm cu două. Să nu ne fie frică că poate nu vom avea bani de șpagă. Noi plătim prin taxe și impozite serviciile pe care le primim. Și ar trebui să fie de ajuns pentru a trăi normal.

 

 

Comments are closed.