Carmen Dumitrescu
Premiera în alpinism semnifică efectuarea unui traseu într-un perete al muntelui sau a unui traseu care conduce spre un vârf pe care nu a mai ajuns nimeni înainte. Premiera este, de fapt, adevărata satisfacție a celui care își dedică timpul sau chiar își pune existența în pericol pentru a vedea peisaje, locuri pe care nu le-a mai văzut nimeni și pentru a trăi sentimentul unic de a descoperi ineditul. Astfel, în mod evident, premiera este mult mai valoroasă în alpinism decât repetarea. Despre o premieră putem discuta, atunci când vine vorba despre ascensiunea în Himalaya, pe muntele Pumori (7161 m) a lui Romeo Popa, Teofil Vlad și Zsolt Torok în perioada 12 octombrie – 21 octombrie 2018.
Muntele Pumori este unul dintre piscurile emblematice ale regiunii Solo Khumbu, aflat în vecinătatea muntelui Everest. În cultura nepaleză, Pumori este tradus drept „fata nemăritată a Everestului” și este poziționat față în față cu Everestul. Dacă Everestul e, de principiu, o țintă predilectă a multor alpiniști, în urma marketingului foarte agresiv, pantele abrupte ale muntelui Pumori rămân tăcute și nepopulate, astfel că numai o echipă de oameni foarte curajoși își asumă cu adevărat o astfel de ascensiune prin locuri atât de sălbatice.
„Călătoria Micului Prinț” este, de aceea, o veritabilă probă de curaj și angajament, mai ales că muntele Pumori are o rată extrem de scăzută de reușită, chiar și dacă alpiniștii se implică în urmarea traseului clasic. Potrivit unuia dintre membrii echipei, Zsolt Torok, ideea de a cuceri muntele Pumori este una destul de veche, visul acestei călătorii extrem de riscante ivindu-se în mintea lui încă din anul 2015: „Ideea unei linii noi s-a formulat în mintea mea încă din 2015, anul cutremurului din Nepal, când am avut ocazia să studiez bine pereții și am intuit o rută nouă în Peretele Sud-Estic (încă neurcat). “Călătoria Micului Print” începe la 5660m, de la baza ghețarului abrupt (con de dejecție al avalanșelor). Am ales strategia stilului alpin, cu o singură intrare, fără ajutor sherpa, fără oxigen și fără ajutor din exterior. Echipa noastră, formată din Romeo Popa, Teofil Vlad și eu, a convenit să instalam la 5660m, la baza ghetarului, un cort care ne servea ca punct de plecare direct în traseu; se poate numi tabăra de bază avansată (advanced base camp – ABC). Aici am adunat echipamentul, mâncarea, buteliile cu gaz și tot ce este necesar pentru a avea resurse pentru ascensiune. Din acest punct, în funcție de teren, am stabilit locuri de bivuac, în număr de 3, în perete, ca în ziua a 4-a să ieșim definitiv din perete și să stabilim ultima tabăra chiar în creasta care duce spre vârf.”
Momentul vârfului și ce a urmat face parte parcă dintr-un roman de aventuri, așa că îl lăsăm tot pe alpinistul Zsolt Torok să spună povestea unei aventuri pe care n-o va uita niciodată: „Am pornit ascensiunea spre vârf, dar pe o vreme care ne-a pus la o foarte mare încercare. Era extrem de frig și am așteptat ca vântul să se potolească. Am amânat cât am putut plecarea de la cort; mai aveam de parcurs aproximativ 500m și am preferat să facem asta pe soare, însă vântul era foarte puternic și de multe ori ne culca pe toți trei. Foarte sigur, ca o mașinărie, avansam în astfel de condiții spre vârf, cu maxim de grijă să nu cădem. La ora 3 pm am ajuns pe vârf și, în ciuda vremii, am beneficiat de 40 de minute de liniște, cât de cât. Am putut face fotografiile sus, după care am pornit spre C4. Am pregătit retragerea, care s-a desfășurat pe versantul vestic, un perete impunător, dar mai ușor de abordat decât cel pe care am urcat noi. Rapelurile până pe ghețarul de la baza muntelui au durat 13 ore. Am aplicat toate metodele de ancorare și de realizare a punctelor fixe din care să rapelăm. Retragerea de pe marele ghețar a fost o adevărată artă. Încă de sus am indentificat zona din dreapta ghețarului unde, depășind crevasele uriașe, se găsea un grohotiș care se părea că are legatură cu fundul văii. După ore lungi am reușit să scăpăm de acea porțiune prin labirintul de mici pereți și pietre ce aveau o instabilitate formidabilă. Din fundul văii urma o drumeție lungă spre Gorak Shep, unde am ajuns după 8 ore, socotite de la plecare de la cortul de pe ghețar. Ziua următoare ne-am întors în tabăra de bază pentru a sărbători împreuna cu ceilalti care țineau tabăra până la momentul sosirii noastre. Traseul “Călătoria Micului Prinț” reprezintă o linie frumoasa și directă, o abordare în spiritul adevărat al alpinismului, pentru vârful Pumori și este de mare angajament. Cumulat, toate dificultățile care sunt dependente de condiții, având în vedere experiența mea din Alpi în marii pereți (Eiger Grandes Jorasses, Matterhorn, Drus, Civetta etc.) pot afirma că traseul în Pumori este de categoria ED (Extremement Difficile), cu mențiunea că se află într-un munte de peste 7000m. Dincolo, însă, de dificultate, angajament și grade, aș pune accent pe frumusețea traseului care se desfășoară în cel mai minunat decor, având giganții lumii – Everest, Lhotse, Nuptse – în permanență prin preajmă, cu tot spectacolul oferit de aceștia.”
Comentarii recente