Carmen Dumitrescu
Cei care au fost în Piața Victoriei pentru a striga în numele normalității îl cunosc cu siguranță pe Niculae Rădulescu Dobrogea. Nepot al lui Constantin Noica, dar și un foarte activ luptător civic, el a avut de-a lungul vieții sale cauze grele și scopuri profund altruiste. Protejarea naturii, afirmarea dreptului la liberă exprimare și întărirea democrației sunt doar câteva dintre luptele care i-au tulburat zilele acestui om de o eleganță ruptă, parcă, din alt secol. De peste 500 de zile, Niculae Rădulescu Dobrogea își petrece serile în Piața Victoriei, oferind fiecărei zile un dar foarte personal: câte o epigramă care se vrea a fi o poză a momentului, o imortalizare a suferinței, o sintetizare a durerii unui român care speră în fiecare secundă a vieții lui că e posibilă și o altfel de Românie… Emoționant nu este faptul că nepotul lui Constantin Noica luptă, de sute de zile, la 77 de ani, pentru abolirea prostiei din fruntea propriei țări, ci faptul că o face cu o determinare pe care mulți nu o au nici la 25 de ani. Nu-l sperie procesele cu jandarmeria, nu se teme de represalii și ar retrăi ori de câte ori ar fi necesar seara de 10 august, dacă ar ști că la finalul luptei va putea vedea România pe care i-au lăsat-o moștenire străbunii lui înțelepți. L-am provocat pe Niculae Rădulescu Dobrogea la un dialog despre cum a simțit sutele de zile în stradă și ne așteptam să găsim un om vlăguit de luptă. În mod surprinzător, am descoperit în el puterea fantastică a celui care nu renunță până când nu știe că a epuizat și ultima resursă pentru binele țării lui. Și asta e foarte rar…
Reporter: Începem direct și fără menajamente: la câte zile de protest ați participat dumneavoastră?
Niculae Rădulescu Dobrogea: Din cele 580 și ceva, am participat la 540 – 545 de proteste…
R. Din răspunsul dumneavoastră, eu constat o mare determinare de a schimba lucrurile. Dar în ce măsură credeți că schimbarea este posibilă și protestele contează?
N.R.D. : Eu cred că aceste proteste au contat și contează. Pentru că noi, cei din stradă, suntem liantul dintre ce se întâmplă în țară și ce se întâmplă în viața politică. Fiecare act de participare, concretizat printr-o epigramă sau două, este exact crochiul evenimentului. Aș putea spune că toate epigramele pe care le-am scris, puse cap la cap, sunt exact istoria Pieței Victoriei. Este extraordinar de importantă participarea la aceste proteste. Fără noi, nimeni nu putea stopa în vreun fel elanul ciumei roșii. Nu putem să nu observăm cum fiecare moment e taxat. Fiecare eroare e taxată.
R. Dumneavoastră mergeți aproape în fiecare seară în Piața Victoriei cu niște epigrame. Cum v-a venit ideea de a face asta, de a dedica o epigramă fiecărei zile de protest?
N.R.D.: Ideea nu mi-a venit. Am simțit-o. Și nu de acum, ci de pe vremea Roșiei Montane și de pe vremea gazelor de șist. Mă rog, acum, câteva dintre sloganurile strigate în piață îmi aparțin și asta mă onorează și mă bucură. Nu e puțin lucru să observ atâta lume care rezonează cu ideile mele. Pentru că ideile mele sunt, de fapt, ideile tuturor oamenilor care simt ca mine. Totul a început de la ecologia pe care o am în sânge. Am înființat, după cum știți, această asociație Eco-Civica, asociație care se opune mizeriilor la care este supus mediul înconjurător încă din 1992. Deci sunt 26 de ani de când mă lupt pentru aer, pentru apă, pentru natură. De altfel, am și destule epigrame pe această temă: “Unde sunt pădurile/ De-unde vin puhoaiele?/ Ne conduc scursurile/Ciumele și zoaiele”. Interesant este că pe tema poluării pe care a făcut-o jandarmeria cu gazele și cu eșapamentele camioanelor care instalează gardurile și, care probabil că au 40 – 50 de ani, am făcut o plângere la Garda de Mediu, pentru poluarea aerului. Lucru pe care nu l-a mai făcut nimeni altcineva. Sunt curios ce-mi răspund autoritățile cu privire la poluarea aerului și, în funcție de asta, voi acționa mai departe. Pentru că am un fel de răbdare în mine, pe care mi-a insuflat-o lupta asta a mea pentru aer. De exemplu, eu am o lozincă de tipul: “Aerul este cel mai important aliment al omului”. Cel mai mare succes l-am avut cu o epigramă inspirată de niște momente crunte: “Mă ustură ochii de Sfânta Maria/ Și inima, pielea, și piața, și glia/Mă doare rău, tată, mă doare prostia/Îmi pun întrebarea: “Ce faci, România?” Și am inventat sintagma “danjarmeria”, iar faptul că ea este atât de folosită mă onorează.
R. În aceste peste 500 de zile în care dumneavoastră ați fost seară de seară în Piața Victoriei, ce ați învățat despre oameni?
N.R.D. Oamenii bineînțeles că nu pot fi omogeni. Ideile lor nu pot fi de aceeași natură. Unii sunt mai agresivi, alții sunt mai calmi, alții sunt pur și simplu inactivi, alții îl au pe Gigi Contra în ei. Nucleul format în jurul lui Mihai Cristian Dide este ceva mai dur, dar, după părerea mea, excepțional. În sensul că este ceva mai radical și acționează cu mai mult curaj. Și interesant e faptul că toți oamenii din grupul acela au o bunătate, un fond interior aproape de neegalat. Și ceilalți din piață sunt la fel, dar nu au curajul lor. Ori, curajul de a scrie pe Guvern #rezist în ziua manifestației PSD din Piață este pur și simplu excepțional și, aș putea spune, fundamental. Asta dovedește că Pieții nu îi este frică de dictatură. Nu se poate să-ți bați joc, ca primar, de sute de mii de oameni și să nu pui nicio toaletă publică și, în schimb, când au venit cei de la PSD, să pui 60 de toalete publice. Poate că știți și ceva despre acuzația cum că protestatarii ar fi aruncat cu fecale în jandarmi pe 10 august. În realitate, s-a întâmplat altceva: jandarmii care au venit din provincie n-au avut niciun fel de condiție de a fi cazați, au dormit pe unde au putut, pe străzi sau în mașini și nevoile și le-au făcut în niște pungi. Pe care le-au folosit chiar ei în cazul respectiv. Jandarmii erau disperați și foarte mulți dintre ei au acționat nervos în lupta cu manifestanții de pe 10 august și din cauza condițiilor în care au fost tratați de către propria lor conducere. De ziua mea, am fost în piață cu următoarea epigramă: “De ziua mea, danjarmerie/Doresc să te debarasezi,/De șefi slugoi, de infamie/Și-n România ta să crezi!” Eu chiar am stat de vorbă articulat cu mulți dintre jandarmi. Ei nu pot s-o înghită pe madam Dan și marea lor majoritate sunt niște oameni normali. Inclusiv fata care a ajuns la spital, pe care am cunoscut-o și, cum sunt eu politicos, i-am sărutat și mâna. E o fată cumsecade, dar a fost folosită pe post de manechin, ca să incite.
R. Aș vrea să îmi spuneți dacă sunteți determinat să continuați…
N.R.D.: Bineînțeles! Dar nici nu mi-am pus vreodată problema să mă opresc. Luni, am proces cu jandarmeria pentru faptul că pe 10 mai, cred, când a fost congresul PSD, am avut o pancartă pe care scria: “Liviu Dragnea reales, la al patrulea Congres”. Pentru treaba asta, mi-au aplicat o amendă de 1000 de lei, primită prin poștă. Adică nici n-am știut. Lucrează mârșav jandarmeria.
R. Pe lângă rezistența asta minunată de care dumneavoastră dați dovadă la 77 de ani, mai aveți o calitate implicită: sunteți nepotul lui Constantin Noica. Cât din revolta dumneavoastră vine din sângele familiei?
N.R.D.: Eu cred că unchiul meu ar fi fost fericit să mă vadă luptând. Și nu doar el, ci și tatăl meu, care a avut 600 de procese politice, el fiind avocat în anii 50 – 60. Tatăl meu își începea pledoaria când intra în instanță: “Onorată Instanță, dumneavostră n-ați fost pusă aici să apărați potlogăriile Securității Române!” Să ai tu curajul ăsta în perioada aia era o treabă. Și cred că l-am moștenit și pe tata, și pe unchiul Dinu. Dar sângele noiculeștilor fără discuție există și în mine.
R. De-a lungul vieții dumneavoastră ați văzut cu s-a inversat scara valorilor în societatea românească. Ați văzut cum o persoană precum Dăncilă e în fruntea guvernului, iar oamenii valoroși stau în coada scării sociale. Cum comentați asta?
N.R.D.: Am să încerc să răspund cu o lozincă: “Nu știe să citească, nu știe să vorbească, partidul să trăiască!” Societatea românească și valorile intelectuale sunt rezultatul intemperiilor care s-au abătut asupra acestui popor. Uite, de pildă, domnul Liiceanu, care a fost elevul lui Constantin Noica, dar a reușit să dezerteze, pupându-i mâna lui Băsescu. Acum este din nou la modă și datorită felului de exprimare și culturii sale generale, prinde la lume. Însă, dacă tu nu ai verticalitate în orice moment al vieții tale, deja ești compromis. Și mi-e tare teamă că avem foarte mulți intelectuali care s-au lăsat păcăliți de putere. Aici l-aș pune și pe Eugen Simion, și pe Răzvan Teodorescu. Pe Răzvan Teodorescu îl cunosc de când era copil. Se pare că unul dintre turnătorii mei la Securitate a fost chiar el. Apoi l-am reîntâlnit când susținea folosirea cianurilor la Roșia Montană, fără să știe nimic din ce se întâmpla acolo. Și el, ca și Firea, sunt oameni mituibili. Ca și faptul că nevasta lui Crin Antonescu este șefa Comisiei de Protecție a mediului și de Sănătate la Parlamentul European. Păi, iertați-mă, un om care fumează trei pachete de țigări pe zi să fie șeful comisiei de sănătate este absurd. Nu se poate, domnule! Noi avem numai oameni nepotriviți în locuri cheie. Este înfiorător ceea ce se întâmplă și cum nimeni nu cercetează adevărata valoare a oamenilor care ne reprezintă. Tatăl meu spunea despre comunism că este cancerul omenirii. Și în fiecare dimineață când se trezea îl înjura pe Marx. Câtă dreptate avea!
R. Am vorbit despre vina pe care o au cei care ne reprezintă. Dar poporul are și el o vină pentru ce ni se întâmplă acum?
N.R.D.: Poporul a greșit grav. În primul rând, a greșit că n-a reacționat. Poporul nostru e un popor de trestie, se apleacă după cum bate vântul. Mulți au plecat. Nenorocirea este că mă uit și în piață. Există oameni care nu înțeleg de ce suntem noi acolo. Unii fac apologia lui Ceaușescu. Că era mai bine atunci. Eu, când spun că Ceaușescu a fost un criminal și că a împușcat cu mâna lui 8 oameni din Dobrogea când s-a făcut colectivizarea, ei nu înțeleg că tot ce s-a ridicat în țara asta are ca fundament ura lui Ceaușescu împotriva poporului. El, fiind un analfabet, era normal să fie împotriva intelectualilor. Poporul nostru are vână în el, dar a preferat să fugă, nu să lupte. Șansa noastră e ca cei care au plecat să se întoarcă și să refacă România, s-o facă bine. Eu cred că generațiile care au plecat vor contribui la refacerea acestui neam care merită, cu siguranță, mai mult decât ce are acum.
Comentarii recente