Monica Vasilescu

Sunt tot mai multe ocaziile de care profită Călin Popescu Tăriceanu pentru a-i ”arăta pisica” lui Dragnea. Astăzi, însă, în Comisiile reunite ale Parlamentului, membrii ALDE nu au dat curs legii pentru care tot insistă Liviu Dragnea, motivând că „vor să voteze în cunoștință de cauză”. Tăriceanu a spus că modificările succesive ale proiectului de lege au dus la un sentiment de incertitudine. „Aceste modificări succesive care s-au propus la proiectul de lege au dus la un sentiment de incertitudine legat de soliditatea propunerilor, întrucât aceste amendamente nu au fost însoțite cu niciun fel de nota cu privire la consecințele financiar-bugetare pe care le produc. Deci, colegii mei vor să voteze în cunoștință de cauză un proiect care să reprezinte o soluție echilibrată care să aibă în vedere interesul statului român de valorificare a resurselor naturale la un nivel cât mai ridicat, dar care să țină cont și de interesele investitorilor”, a declarat președintele ALDE. Cât îl privește pe cel al PSD, Dragnea a spus, după ședință, că nu prea a înţeles de ce nu s-a întrunit majoritatea pentru ca legea offshore să fie votată în plenul forului legislativ. „Sincer nu prea am înțeles, dar asta nu înseamnă că poate nu sunt motivele foarte bune. Nu am de unde să ştiu, de asta şi eu sunt curios să vedem care sunt argumentele ce vor fi prezentate public şi susţinute săptămâna viitoare”, a declarat Dragnea, într-un limbaj alambicat, la Palatul Parlamentului.

Camera Deputaților a votat, în plen, miercuri, retrimiterea la Comisii a Legii offshore care stabilește criteriile exploatării gazelor din Marea Neagră. Astfel, deputații au aprobat cu 210 voturi „pentru” și o abținere, retrimiterea Legii offshore la Comisii, având termen de dezbatere o săptămână.

Comments are closed.