Monica Vasilescu

După decizia CCR privind constituirea nelegală a completurilor de judecată, Adrian Toni Neacșu, avocatul fostei soții a lui Liviu Dragnea – Bombonica, a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională referitor la termenul de 30 de zile în care se poate depune o contestație în anulare. Într-o postare pe Facebook, acesta a arătat motivarea cererii, astfel: ”Astăzi, în nume personal, am formulat o petiție adresată Avocatului Poporului, prin care am solicitat sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate în ce privește art. 428 alin. 1 Cpp, care prevede termenul de 30 de zile de la comunicare pentru introducerea unei contestații în anulare. În motivare am plecat de la efectele Deciziei CCR nr. 685/2018 și de la tratamentul juridic diferențiat și discriminatoriu în care se află persoanele care au fost condamnate și execută pedepse pronunțate de Completele de 5 judecători de la ÎCCJ în perioada 1.02.2014 și până în prezent. Reamintesc că prin Decizia 685/2018 s-a stabilit (pct. 198) că „atât în materie penală, cât şi extrapenală, sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută, a actelor îndeplinite de un astfel de complet”. Așa cum a fost cazul și cu intervenția pe care am facut-o la CCR pe tema completelor de 5, cred că soluția pentru respectarea și restabilirea unor drepturi fundamentale încălcate, individuale sau colective, depinde tot de folosirea sistematică, dar calm, a mijloacelor procedurale și a instrumentelor instituționale pe care ni le oferă cadrul legal”. 

În situația descrisă de Toni Neacșu se află și Liviu Dragnea, condamnat definitiv de un complet de 5, la doi ani de închisoare (cu suspendare) în dosarul Referendumului. În ultimele zile, mai mulți condamnați de completurile de 5, printre care Dan Șova, Constantin Niță, Rudel Obreja, Elena Udrea și Alina Bica, au fost eliberați, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestațiile în anulare, ca urmare a deciziei CCR privind constituirea nelegală a completurilor de 5 judecători. Preconizăm că urmează ca Avocatul Poporului să ia act de solicitare, CCR să execute, iar infractorii să se bucure de libertate…

Comments are closed.