Reprezentanții Patriarhiei Române au exprimat dezaprobarea față de comportamentul enoriașilor care aleg să facă poze și să filmeze slujbele sau evenimentele din Biserică, catalogând această practică drept „inadecvată și chiar ridicolă”. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a subliniat că acest tip de comportament este perceput precum o sfidare față de atmosfera sacrală a slujbelor religioase.

„A face fotografii în timpul Sfintei Liturghii este aproape ridicol. Este inclusiv o sfidare a celor din jur care vor să se roage, se concentrează, dacă le fluturi telefonul pe sub ochi nu le faci un bine, aşa cum nu-ţi faci nici ţie un bine”, a spus oficialul despre filmatul în Biserică.

„Nu este firesc, este total inadecvat şi este nociv pentru relaţia noastră pe care o putem stabili cu Dumnezeu în momentele acestea de sacralitate ale slujbelor religioase.

De obicei, la intrarea în mănăstiri şi biserici este specificat că folosirea telefonului mobil în timpul slujbelor este interzisă. Însă, o regulă scrisă nu există”, a precizat Vasile Bănescu.

Comments are closed.