Oameni de toate vârstele din 1000 de localități din România și Basarabia vor parcurge peste 1000 de kilometri pentru a scrie istorie în 1000 de cuvinte. Este inițiativa inedită a Alianței pentru Centenar în parteneriat cu administrațiile locale din cele două state. Timp de două luni participanții vor traversa Carpații și Prutul și vor descoperi locurile semnificative pentru Marea Unire și Primul Război Mondial. Marșul Centenarului începe din Alba-Iulia, Cetatea-simbol, la 1 iulie, iar destinația finală va fi Chișinăul, la 1 septembrie. Traseul este alcătuit din 11 etape a câte 5 zile.

Pe parcursul celor două luni, participanții vor scrie despre istoria locurilor, iar notițele lor vor fi cuprinse într-o publicație viitoare denumită ”Note Civice”. ”Conceptul a pornit de la faptul că Alexandru Marghiloman în ale sale ”Note politice” a vorbit în aproximativ 1000 de cuvinte despre zilele premergătoare unirii Basarabiei cu România. Noi vrem să consfințim ”notele civice”, în care toți participanții vor vorbi despre zilele în care au mărșăluit și despre frumusețea locurilor. Este un marș despre oameni, locuri și istorie. Duminică, 1 iulie, la ora 20:00, câte un reprezentant din fiecare localitate din România și Republica Moldova va aprinde o flacără tricoloră în fața Catedralei din Alba Iulia. Flacăra va fi apoi purtată pe jos de către tineri de pe ambele maluri ale Prutului prin toate locurile simbolice pentru Marea Unire.”, a declarat George Simion, președinte Acțiunea 2012. Cei care doresc să participe la eveniment se pot înscrie pe site-ul www.unire2018.

Comments are closed.