Mișcarea România Împreună(RO+) avertizează că PSD și partenerii săi din coaliția parlamentară votează în acest moment, în procedură de urgență, modificări la Codul de Procedură Penală care vor acționa în special în beneficiul inculpaților și condamnaților.

O parte din modificările aduse de parlamentari îl pot ajuta pe Liviu Dragnea, șeful PSD, în procesele sale penale. PSD demonstrează încă odată că deturnează puterea de legiferare dată de cetățeni în interesul șefului de partid care are probleme în instanță. PSD devine astfel un partid care nu mai acționează în interesul românilor ci doar pentru interese de grup certat cu legea.
Printre noile modificări câteva arată clar intenția PSD de a-l ajuta pe Liviu Dragnea și alți demnitari ai Coaliției, cu un preț care poate fi imens pentru România și sistemul de Justiție: este redefinit grupul infracțional organizat, se modifică prevederile referitoare la mărturia mincinoasă și se introduce o nouă cale de revizuire în situația în care hotărârea de condamnare nu este semnată de judecătorul care a participat la soluționarea cauzei.
Votul din această seară arată și faptul că PSD sfidează mesajul dat astăzi de partenerii strategici externi și va continua asaltul asupra Codurilor Penale și legilor justiției împotriva intereselor cetățenilor români și României.
Adjunctul secretarului american de stat pentru probleme europene și eurasiatice, Wess Mitchell, aflat azi în vizită în România, a avertizat că în relația dintre România și SUA independența sistemului judiciar și lupta anticorupție au o importanță fundamentală. În acest timp, PSD pregătea ședința de plen a Camerei Deputaților în care să adopte în procedură de urgență modificările la Codul de Procedură Penală, fără a aștepta raportul Comisiei de specialitate.
Este evident că singura preocupare a coaliției de guvernare PSD-ALDE, într-un moment fundamental pentru viitorul euro-atlantic al României, este să adopte amendamente cu dedicație pentru infractori.
Avertizăm că în acest moment un om care se teme de lege se află în fruntea unui partid care târâie România în perioada dinainte de aderarea la UE, distruge reforma justiției și calcă în picioare statul de drept pentru propriile interese. Acest om și partidul care îl susține încearcă să instaureze domnia fărădelegii în România.
În acest moment, fiecare cetățean al României și fiecare voce politică sau civică au datoria să se opună acestor modificări – comunicat de presă Mișcarea România Împreună(RO+)

Comments are closed.