Peste 130.000 de semnături pentru modificarea Constituției în sensul introducerii unui preambul s-au strâns de către organizațiile unioniste. Inițiatorii vor merge într-un turneu național prin toate județele României în luna noiembrie care are drept destinație finală Alba Iulia pe data de 1 Decembrie.

Zeci de corturi și puncte de colectare de semnături, în orașele care nu au acordat autorizații de amplasare de corturi precum Sibiu sau Galați, așteaptă doritorii. Voluntarii unioniști vor vizita toată România într-un turneu național menit a contribui la atingerea necesarului de semnături.

Punctul final al Caravanei va fi pe 1 Decembrie la Alba Iulia, unde se va organiza un marș imens, din fața gării feroviare până în Cetatea Alba Iulia, începând cu ora 08:00.

Invităm toții românii să semneze pentru Basarabia. Măcar acum, în al 12-lea ceas, trebuie să vorbim despre reîntregire națională. Altfel, tot acest fiasco gestionat de către stat, numit Anul Centenarului, va rămâne ca momentul cel mai penibil la nivelul istoriei noastre. La Alba Iulia vom veni zeci de mii de oameni, din toate colțurile țării, de la Carei până la Orhei”, declară George Simion, liderul Acţiunii 2012.

Campania este demarată în toată România, Republica Moldova și în Diasporă, în aceasta fiind antrenate sute de asociații și voluntari care își doresc Unirea. De asemenea, orice persoană își poate înregistra semnătura online pe site-ul semnez.eu, ulterior apropiindu-se fizic la cel mai apropiat cort din zona în care locuiește, care va fi disponibil până la sfârșitul lunii decembrie.

Comments are closed.