Monica Vasilescu
După ce a fost la votare, fostul președinte al țării se bucură de eșecul Referendumului. Traian Băsescu este de părere că invalidarea consultării naționale, care a costat 40 milioane de euro, a fost ”o lecție de democrație”, deși a susținut demersul în prealabil. Pe lângă neconcordanțele în comportare, sesizăm ironia din cea mai recentă postare a sa, de pe Facebook, prin care râde de Preafericitul Daniel și de Preacondamnatul Dragnea, iar sarcasmul lui Băsescu, știe toată lumea, lasă urme.
”Românii şi-au luat singuri diploma de maturitate europeană !
Preafericitul Daniel şi Preacondamnatul Dragnea au împins poporul român în aventura unui referendum din care fiecare a crezut că va avea mari foloase de creştere a propriei autorităţi şi credibilităţi în faţa românilor .
Preafericitul Daniel s-a bizuit pe capacitatea armatei PSD de activişti şi primari de a-i mâna pe români la vot iar Preacondamnatul Dragnea s-a bizuit pe capacitatea armatei de preoţi de a-i mâna pe enoriaşi la vot după slujba de Duminică.
Iar românii le-au dat celor doi Prea… o lecţie usturătoare prin neparticipare la vot, cu efecte majore ale eşecului pentru societatea românească, pentru credibilitatea BOR, pentru credibilitatea guvernului şi pentru PSD, plus banii cheltuiţi .
În plus, eşecul referendumului a dovedit că tandemul BOR / PSD nu poate controla votul popular .
Rezultatul pozitiv al eşecului referendumului ? Românii şi-au luat singuri diploma de maturitate europeană .
PS – Rămân un susţinător al familiei formată prin căsătoria dintre o femeie şi un bărbat şi aşa o să-mi educ cei patru nepoţei, dar îi voi considera egali în drepturi şi pe cei care trăiesc în familii monoparentale şi pe homosexualii care trăiesc în parteneriat civil.”
Comentarii recente